Efectele comunismului asupra societăţii româneşti

Unii spun că au fost şi părţi bune în comunism. Spun că ţi se DĂDEA o pâine şi o casă, dar omul nu se rezumă la atât. Omul materialist, ateu, comunist nu poate înţelege acest lucru. Umanitatea s-a înjosit o dată pe vremea împăraţilor romani, când cetăţenii cereau doar PÂINE si CIRC… restul nu conta. Umanitatea s-a mai înjosit în comunism şi în acest capitalism controlat de marile companii.

Uitaţi-vă în jur, ce vedeţi? Eu văd oameni individualişti, care le pasă doar de binele personal. Eu văd trădători în fruntea ţării. Eu văd oameni care sunt în stare să-şi vândă până şi pe maica lor ca să le fie lor bine. Eu văd oameni care nu mai au încredere în ceilalţi.
Ştiţi cum se încheia pe vremea voievozilor o înţelegere între ţăranii români? Cu o strângere de mână! Pentru că aveau încredere în ceilalţi şi nici prin cap nu le-ar fi trecut că celălalt nu şi-ar fi păstrat promisiunea. Acum nici cu toate actele nu poţi fi sigur că se va ţine de cuvânt. Ce legătură are asta cu comunismul? Are! Comunismul a distrus vatra românismului… satul.
Lucian Blaga şi alţi mari intelectuali români aveau o deosebită admiraţie pentru viaţa ţărănimii: ,,veşnicia s-a născut la sat”. Vă rog să-mi arătaţi, unde e ţăranul român? Unde e românul gospodar şi credincios care la vreme de pace era cu plugul pe câmp şi la vreme de război era cu arma în mână gata să-şi apere patria? Comunismul a dezrădăcinat ţărănimea de lucrul la care ţinea cel mai mult… de PĂMÂNT.
  ,,Noi vrem pământ!” spunea Coşbuc, exprimând nu numai faptul că poporul românesc a fost asuprit pe nedrept în Ardeal. Este arătată şi iubirea românului faţă de glie: ,,Pământul nostru-i scump şi sfânt,/ Că el ni-e leagăn şi mormânt;/ Cu sânge cald l-am apărat,/ Şi câte ape l-au udat/ Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -/Noi vrem pământ!” Atunci când a fost criza din 1929-1933, pe ce credeţi că cheltuiau ţăranii banii? Pe pământ, ei cumpărau pământ! Şi ştiţi de ce? Pentru că ştiau că el este cel care le ţine familia în viaţă. Este cel care i-a ţinut în viaţă pe strămoşii lui şi tot el va avea grijă de toţi pe care îi iubeşte.
Ca să înţelegeţi cât de legat era românul de pământul lui, o să vă spun o întâmplare, care a fost povestită şi de Liviu Rebreanu. Scriitorul a observat ,,… un ţăran îmbrăcat în haine de sărbătoare”, care s-a aplecat, deodată ,,şi-a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o ibovnică(persoană dragă). Scena m-a uimit şi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă ciudăţenie”. Ştiţi cum s-ar fi purtat acel om pe vremea ,,epocii de aur”? Ţăranul care era prea legat de acel pământ ca să-l dea de bună voie, s-ar fi opus colectivizării. Comuniştii au înţeles acest lucru şi până şi-au instaurat complet puterea, ca să-şi învingă ceilalţi adversari politici şi să evite alte probleme, le-au promis ţăranilor mai mult teren. Mai apoi cei care se opuneau colectivizării au fost arestaţi, torturaţi şi chiar ucişi în închisori.
,,Chiaburi” erau şi ţăranii înstăriţi, oameni care în marea majoritate şi-au câştigat averea prin muncă cinstită. Şi aceşti ,,chiaburi” au avut de pătimit. Elita ţăranească, fruntaşii satelor au fost persecutaţi. Această ordine a muncii şi cinstei care a fost transmisă de atâtea secole la noi, a luat sfărşit în comunism. Oamenii au fost încurajaţi să se pârască unii pe alţi, neîncrederea în ceilalţi a fost din ce în ce mai prezentă şi s-a păstrat până azi. Fruntaşii satelor, acei ,,chiaburi” care şi-au câştigat averea prin muncă cinstită nu au mai fost un model de urmat pentru generaţia tânără. Dacă făceai ca ei, erai închis.
Egalitatea propovăduită de comunism e imposibilă. E o utopie! Oamenii sunt inegali. Fiecare om se naşte cu anumite calităţi şi defecte. Fiecare om poate deveni mai avut prin muncă folosind deprinderile înăscute sau acumulate de-a lungul vieţii. Dacă ceilalţi nu trăiesc la fel ca el nu este vina celui care a muncit, ci a celui ce nu vrea să muncească. Să ceri cuiva să fie sărac, doar pentru că tu eşti şi nu vrei să munceşti, e o aberaţie. Munca şi banul făcut cu cinste nu e de condamnat, ci de admirat.
Cealaltă extremă este atunci când cazi în patima iubirii de arginţi şi eşti gata oricând să calci pe cadavre doar pentru a acumula mai mult capital. Asta se întâmplă acum cu multe din marile companii. Ele pun deasupra omului, banul. Decât să vinzi lucruri de calitate îndoielnică, care pot chiar face rău consumatorului(exemplul multor produse venite din China), mai bine nu vinzi. China comunistă şi marile companii nu înţeleg acest lucru.
Spălarea pe creier, inocularea individualismului, ruperea de tradiţii şi de duhul strămoşilor noştri s-a făcut în comunism şi a fost continuată după 1989 prin televizor. Părinţii, şi în comunism, dar mai ales acum, au început să acorde din ce în ce mai puţin timp educaţiei copilului. Cei 7 ani de acasă abia dacă mai sunt luni. Mama şi tatăl nu mai sunt cum erau pe vremuri alături de ei până la formarea lor completă ca şi adulţi.
Cauzele sunt multiple. Atunci când slujba care îţi asigură subzistenţa chiar nu-ţi mai oferă timp… putem spune că părinţii care întâmpină astfel de probleme ar putea fi iertaţi. Dar o fi chiar aşa? Chiar nu mai avem timp de nimic? Sau nu mai avem timp pentru copii noştri? De televizor avem timp? De alte activităţi de o importanţă îndoielnică avem timp?
Un părinte trebuie să realizeze că nu creşte un animal, ci o fiinţă umană. ,,Nu numai cu pâine va trăi omul” scrie în Biblie. Copilul are nevoie de iubire. El cere să fie înţeles. Acesta trebuie educat şi pregătit pentru a se integra în societate. Acest tip de părinţi cred că pentru a-şi ferici copilul, acesta are nevoie doar de lucrurile materiale. De aceea ei se strofoacă la servici şi petrec mult prea puţin timp cu odraslele lor.
Rezultatele se văd cu ochiul liber. Tineret care în mare lui majoritate este de o moralitate scăzută. Tineret care se îmbată, se droghează etc. . Şi tot aceşti părinţi sunt în general cei care sunt tentaţi să condamne această generaţie, deşi cei care ar trebui blamaţi sunt ei. Ei nu au fost în stare să transmită anumite valori. Se mai întâmplă însă ca unii să dorească să-şi educe cum trebuie copilul, dar din cauza mediului social actual, tânărul sau tânăra se abat de la căile trasate de părinţi. Şi acest lucru se întâmplă fie din cauză că cei din urmă nu ştiu cum să transmită acele valori sau pentru că aceşti copii cad într-un anturaj dubios. Anturaj care a fost crescut tot de un număr de ,,ei” acuzatori.
Problema este însă mult mai veche. Principalii vinovaţi nu sunt neapărat părinţii acestor vremuri. Adevăratul vinovat este comunismul. În această perioadă, valorile nu s-au mai putut transmite aşa cum s-au transmis atâtea secole. S-a tăiat seva neamului de la rădăcină. Elita intelectuală persecutată, torturată şi ucisă prin închisori. Elita ţărănească şi preoţească la fel. Românii nu erau individualişti. Dovada stă muzica noastră tradiţională, pe care nu se poate dansa de unul singur, fiind nevoie de un grup de oameni.
Individualismul, neîncrederea în ceilalţi a fost inoculată în comunism prin diferite metode. Una din ele fiind industrializarea forţată şi strămutarea populaţiei la oraş. Veşnicia s-a născut la sat, dar a murit la oraş! Ţăranul român a fost deposedat de ceea ce ţinea fiinţa lui în viaţă, PĂMÂNTUL. Pătruns de sentimentul dezrădăcinării, de neîncredere şi frica de a fi pârât de celălalt, el a pătruns în lumea rece a oraşului şi ca un animal de povară, a făcut ceea ce stăpânii lui au vrut ca el să facă, s-a izolat în muncă, uitând de multe ori de importanţa iubirii şi de adevărata viaţă de familie. Cazuri asemănătoare întâlnim şi în America, unde de mici, copiii sunt învăţaţi să pună cariera mai presus de tot, mulţi făcând astfel. Ei regretă la bătrâneţe văzând că au tot ce şi-ar putea dori, mai puţin însă de un lucru… de o familie iubitoare.
 Un om pentru a fi cât mai productiv trebuie să simtă că munca lui nu e în van. Altfel lucrează omul când ştie că pentru el munceşte. Un astfel de om nu-şi lasă gospodăria în paragină. Nu trece pe lângă gunoaie, aşteptând ca altul să le ridice. Asta se întâmplă acum, gospodăria numită România nu are gospodari. Toţi se plâng că sunt gunoaie, că nu avem aia că nu avem ailaltă, dar nimeni nu vrea să schimbe. Toţi aşteaptă ca altul să facă.
Din comunism s-a transmis ideea că dacă figurezi că ţi-ai făcut norma de lucru, ţi-ai terminat treaba. Din păcate şi atunci şi acum e mai multă figuraţie decât muncă. Mulţi nu se ocupă nici măcar de colţuşorul de care sunt puşi să aibe grijă, având impresia că au de câştigat dacă stau şi sunt plătiţi, în loc să muncească pentru aceiaşi bani. Egalitate comunistă? Omul care vrea să muncească, atunci când vede că altul care nu face nimic, câştigă cât el, se lasă păgubaş. Dacă vede că aşa se poate, el de ce nu ar face la fel?
Oamenii nu sunt egali. Cei harnici trebuie răsplătiţi, dacă nu… va ajunge şi el nepăsător şi nu va fi la fel de productiv. Calitatea trebuie promovată. Medicii nepăsători nu ar trebui să aibe acelaşi salariu cu medicii care pun suflet în meseria lor. Dacă păstrezi această ,,egalitate”, atunci vei obţine egalitate… egalitatea sărăciei. Dacă toţi sunt săraci există egalitate… lupta de clasă s-a încheiat. Invers nu se poate. Pe ce bază ai împărţi bogăţia?
 Să ne imaginăm imposibilul, să spunem că am putea împărţi egal la toată lumea. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că cei leneşi şi nepăsători vor avea cât cei care muncesc mult mai mult decât ei, deci implicit se crează o nedreptate. Iar datorită faptului că această împărţire nu se poate obţine, egalitatea comunistă nu este posibilă, lupta de clasă rămâne… unii rămânând mult mai bogaţi decât alţii, comunismul fiind deci o utopie.

,,Comunismul, de pildă: premisa lui majoră e egalitatea reală, absolută a oamenilor. În nici unul din regnurile cunoscute nu există egalitate – nici în regnul mineral, că aurul nu e egal cu cărbunele, nici în regnul vegetal, că plantele nu sunt egale, şi nici în regnul animal, că pisica nu e egală cu leul, cel puţin ca forţă. Şi nici în specia om nu funcţionează, cu atât mai mult, principiul egalităţii. E damnat esenţial comunismul prin premisa lui majoră: egalitatea reală a oamenilor, care este o utopie.” – Petre Ţuţea

14.01.2012

One response to “Efectele comunismului asupra societăţii româneşti

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s